A doctor explained to my grandfather that he was happy to pay a lot to send his son to private school for reasons of behaviour alone: „It’s worth it just for the way they walk into a room”.
(…)
The whole of life is riddled with unwritten, unspoken, but often exclusionary social codes, even governing such trivial factors as entering a room or closing the door. And whereas you can selectively break these codes, you will never get away with not knowing them in the first place. Moreover, these codes are becoming more discriminatory as they become less explicit, and hence more difficult to learn without exposure to people who already follow them.
(…)
Put bluntly, a private education is a fairly reliable way for your children to acquire the necessary codes and social skills which are a lifelong source of advancement.
(…)
We pretend through the exam system that we are selecting children for technical or administrative jobs, because it seems more meritocratic that way, and it maintains the pretence of fairness for all, but we know deep down that mastery of the unspoken codes of behaviour is what really matters in an economy where the technical questions can be left to a small cadre of underlings, while the really important work is interpersonal. As the American economist Deirdre McCloskey points out, ‘Sweet talk accounts for 25 per cent of national income in the US’; in the UK, it is probably higher still.
Mai sus sunt câteva extrase din articolul „Private education’s dirty little secret” dintr-o englezească revistă, pe care tare bine ar fi să-l citească orice părinte educat și responsabil care își tot face calcule cu ce educație să dea copilului.
Dar și mai interesant pentru părinte ar fi să vadă cum se aplică ce citește în articol propriei sale vieți profesionale și avansări în carieră. Fiindcă toate codurile acelea secrete despre care autorul vorbește la viitor când descrie mecanismele ascunse ale educației copiilor, sunt exact cele pe care părintele le folosește în viața lui de zi cu zi. Sau, adesea, le folosesc cei din jur, fără ca el să știe…
Și da, sunt aceleași coduri secrete pe care trebuie să le știi să le descifrezi și să le folosești, când e cazul, pentru ca angajatorii și unii dintre recrutorii mai bătrâni să te lase să treci mai departe în fazele mai avansate ale unui proces de recrutare. Și sunt sute și mii de astfel de coduri secrete, nicăieri scrise și nici măcar recunoscute în public, când sunt întrebați, pe care fiecare grup și comunitate și le-au construit ca să se protejeze de intruși: multinaționalele, universitarii, cei de la stat, masonii, rockerii, hipsterii, interlopii, tinerii, intelectualii, mafioții, ardelenii, publicitarii…
Și sigur că la interviu te întreabă ce experiență ai și ce știi să faci, dar ochii sunt le felul în care deschizi ușa și cum intri în cameră, așa cum în engleză mai sus doctorul spunea. Iar tu, dacă nu cunoști aceste coduri, fiindcă nu ai fost în preajmă când se foloseau, sau nu te-a învățat nimeni să le folosești, și nici măcar nu ai avut inspirația să citești într-o carte despre ele și să încerci apoi să le descifrezi singur, vei țipa ca din gură de șarpe că doar experiența contează la recrutare și într-un job, că ești discriminat, că aceste coduri sunt imorale sau chiar ilegale, și te vei duce să scrii măscări pe Internet despre cei care nu te-au lăsat să intri în comunitatea lor…
PS: mulțumesc lui Florin IOIA care mi-a semnalat articolul!
Comentarii (6)
Am și eu o întrebare : nu și-a pus nimeni întrebarea “ce e cu stupizenia asta de teatru pe care trebuie să-l joci încă de la procesul de recrutare?”
La fiecare interviu, trebuie sa prestezi un rol, să impresionezi cu ceva găsit pe net, să minți cu zâmbetul pe buze, sa știi niste chestii “cheie”
Am studiat psihologia, și pot să spun că intreg procesul de recrutare este denaturat și dezumanizat omul intervievat. Practic, HR-ul vrea sa fie mințit și manipulat ca să poată lua decizia “corecta” in privința recrutarii gen “hai să-mi demonstrez eu, ca HR, cat de bun sunt sa selectez personalul, după ce am fost mințit și manipulat, conform așteptărilor mele”.
Părere personală, așa merg toate lucrurile din Psihologia muncii și personalului, nu e de mirare că toți au gândirea corporatista în sânge, și îi auzi pe toți cu “dezvoltatul” tot la al doilea cuvânt.
La job, joci un rol, in societate joci un rol, acasă joci rol de tata/frate/soț/etc…
Nu sunteți sătui de teatru,mă întreb? 🙂
Păi ce teatru să joace, de vreme ce nu știe despre ce e vorba, aceste coduri fiind secrete? El nu știe că îi este urmărită fiecare mișcare, crede că interlocutorul ascultă cu atenție ce povestește el despre experiența lui, deși angajatorul și recrutorul le-au aflat de mult din CV…
In acord cu dvs., dle Vlad Catalin.
Foarte interesant articolul.
Multumesc frumos!!!
Am vrut sa dau 5 stele dar ceva a mers gresit…
GB, tu unde le-ai invatat? In Galati sau la tine in sat? Se pare ca mai e loc si de-amarasteni pe linga toti aia care au usile deschise!
Da, au anumite avantaje cei care provin din anumite medii, dar ele tin mai mult de networking decit de avantaj la recrutare – citi din ei ajung la recrutor?
GC
Foarte interesant articolul, cu valoare pentru orice varsta si pozitie in viata! Idealul este ca acest comportament sa ajunga a-ti fi modul tau de viata. Cred ca asta ati dorit sa comunicati. Evident, nu se potriveste oricui. Multumiri pentru revelare!