O recomandare legată de CV-uri și de modul de lucru cu firmele de recrutare: aproape toți candidații consideră, ab initio, că recrutorii arhivează și păstrează toate CV-urile pe care le primesc. Or, evident, nu este așa. Firmele de recrutare, și în special cele de executive search, procesează și păstrează doar CV-urile care intră în zona lor de lucru (nivel managerial, domeniu etc.). Pe celelalte le șterg după ce le citesc, pentru că clasificarea și arhivarea lor ar consuma inutil multe resurse.
Se mai poate întâmpla, de asemenea, să se rătăcească ori să se piardă de tot câte un e-mail, la volumul uriaș de mesaje care circulă prin astfel de locuri. Sau să ajungă în banca de date după o lună sau două, dacă cel care face aceste operații e în vacanță sau are prea mult de lucru.
Așadar, când aplicați din nou după o anumită perioadă, la alt job sau uneori la același, atașați de fiecare dată și CV-ul, chiar dacă l-ați mai trimis și cu o lună în urmă, cu altă ocazie!
Primesc adesea e-mailuri de două rânduri în care un candidat îmi cere să-l iau în calcul și pentru altă recrutare cu care el crede că se potrivește. Or, dacă nu e un cunoscut apropiat, asta înseamnă să mă duc mai întâi în banca de date să văd cacă e înregistrat acolo. Dacă nu este, trebuie să-mi dau seama dacă l-am șters de tot dățile trecute, sau dacă decisesem să-l păstrez, dar e încă pe circuitul către arhivă. Multă muncă, deci, ce ar putea să fie evitată fără niciun efort de către candidat dacă apăsa pe butonul insert file înainte de send.
Și mai există un risc absolut inutil pentru candidat într-un astfel de scenariu: ca recrutorului să-i fie jenă să-i spună candidatului că i-a șters CV-ul data trecută și să-i răspundă că va verifica, va analiza. Nu e cazul la mine, dar…
Am scris de mii de ori în articolele și în textele pe care le tot pun pe Internet: un manager bun încearcă întotdeauna să se pună în locul celuilalt atunci când îi trimite o ofertă, o prezentare, o cerere, un CV sau orice altceva, ca să anticipeze ce așteaptă, ce înțelege, în ce format e mai bine pentru interlocutor să primească informația. Să nu faci asta, sau să fii convins că o face exact în același fel în care ai face-o tu, poate să aprindă beculețul care nu trebuie… (George Butunoiu – septembrie 2023)