Dacă vedeți că CV-ul depășește două pagini, e obligatoriu să regrupați informațiile și să le puneți în formatul de CV („CV standard”) în prima sau în primele două pagini, și în formatul „project list” în următoarele, care sunt, de facto, o anexă a CV-ului, chiar dacă în același document, în continuarea lui. Anexele se pot întinde pe oricâte pagini, pentru că recrutorul sau angajatorul care a decis să treacă la analizarea lor e pregătit deja să își aloce atâta timp cât este nevoie – de regulă mai mult decât pentru analizarea CV-ului propriu-zis. Am detaliat acest mecanism al trecerii atenției de la CV la anexe în articolul despre cele trei citiri succesive ale CV-ului.
Dacă nu ai multe de spus în CV, îți pui proiectele și realizările la joburile de care au fost legate, dacă ții neapărat să le menționezi, așa că CV-ul rămâne în formatul său obișnuit, chiar dacă se lungește. Însă dacă ai proiecte importante care te avantajează să fie cunoscute, tranzacții, portofolii, competențe tehnice și manageriale, expunere internațională și altele asemenea, pe acestea nu le poți „strecura” printre joburi, pentru că iese un amalgam care pune foarte, dar foarte serios în discuție capacitatea ta de sinteză și de prezentare. Acestea se listează separat și în alt format în ceea ce se poate numi „anexele CV-ului”, chiar dacă este o continuare a acestuia începând de pe paginile doi sau trei și continuând oricât de mult, până unde este nevoie.
Formatul „project list” este chiar ceea ce numele spune, adică proiectele, tranzacțiile, realizările, competențele sunt focusul, iar jobul sau joburile în care au fost realizate sunt informația subiacentă. Nu poți amesteca cele două formate, cel de „CV standard” și cel de „project list”, fiindcă nu poți focaliza pe două lucruri simultan. Ca să nu mai vorbim și despre lungimea textului, fiindcă un proiect clar și precis prezentat (dacă chiar vrei ca cititorul să înțeleagă exact despre ce este vorba!) poate lua și jumătate de pagină, sau chiar mai mult.
NB: Formatul standard detaliat Managero al CV-ului, precum și cel de „project list” al anexelor sunt prezentate în detaliu pe site, nu reiau aici.