Asistenta personală – manual de utilizare.

E cât se poate de normal ca cei mai mulÈ›i – marea majoritate, adică – să nu aibă habar despre ce este o asistentă È™i cum se foloseÈ™te ea. Iată, mai jos, câteva extrase dintr-un manual de utilizare. Sunt doar aÈ™a, să aruncaÈ›i o privire pe furiÈ™ prin uÈ™a uitată întredeschisă, fiindcă un astfel de manual are sute de pagini…

Înainte de orice altceva, asistenta trebuie să-l cunoască pe subiect mai bine decât se cunoaște el însuși. Trebuie să știe bine dacă e deștept, prost sau așașașa. Fiindcă, evident, jobul ei se schimbă radical în funcție de acest parametru.

Dacă e dezordonat, împrăștiat, uită, pierde e-mailuri sau le șterge din greșeală, fără să observe, ea trebuie să aibă totul în calculatorul ei, pe zile, ore, minute, pe priorități, reminders pentru ea, reminders pentru el, reminders la reminders. Evident, nu trebuie să se bazeze niciodată pe ce spune subiectul, că a înțeles, că ține minte, că va rezolva, că s-a rezolvat deja. Nu, ea trebuie să aibă ca principiu fundamental că subiectul nu a înțeles din prima, că nu va ține minte, că nu va rezolva la timp, că nu s-a rezolvat pe deplin când el zice că s-a rezolvat deja.

Și trebuie să verifice, măcar prin sondaj. Când e ceva important, dacă subiectul a zis că gata, s-a rezolvat, a trimis, ea trebuie să o sune pe omoloaga ei de la destinatarul trimiterii și să verifice dacă chiar a ajuns, dacă e totul în regulă și dacă mai e nevoie de ceva.

Dacă subiectul e mai necioplit, așa, la modul general, nu e punctual, lasă oamenii să aștepte fără motiv, se poartă urât cu angajații, cu candidații la interviu, ea trebuie să aibă un set de tehnici și de mici șmecherii bine puse la punct, ca să atenueze efectele necioplirii: să-i prevină cu tact și să-i pregătească pe interlocutori, să le zâmbească, să aibă pusă deoparte câte o bomboană pentru ei, să sune ea preventiv. Sigur, subiectul nu trebuie informat cu privire la aceste tehnici. Nu că nu ar trebui să le știe, ci pentru că ar fi inutil, oricum.

Situațiile în care subiectul e agramat, vorbește și scrie prost în engleză, sunt bine documentate și procedurile sunt cam aceleași peste tot în lume, nu prea există particularizări de la o țară la alta, de la un oraș la altul sau de la un profil al subiectului la altul.

Cel mai dificil e cu subiecții care mint – mai ales cei care mint fără miză, fără să fie obligați să o facă, sau chiar de plăcere, de amuzament. Asistentele trebuie să fie experte în minciuni. Atât cele incoming cât și cele outgoing. Să le depisteze și să le clasifice instantaneu (white lies, cu miză / fără miză, cu consecințe / fără consecințe, pentru familie, pentru clienți, pentru furnizori, pentru angajați, pentru autorități etc.), să estimeze rapid dacă destinatarul minciunii se va prinde sau nu și care vor fi consecințele, imediate și ulterioare, să-l avertizeze pe subiect că s-ar putea să nu țină, sau să ia ea propriile măsuri de contracarare a efectelor. Fie preventiv, anticipat, înainte ca destinatarul să primească minciuna, fie imediat după, fie șiși.

Dacă subiectul miroase frecvent a transpirație, asistenta va pune discret pe lista pentru procurement următoarele: odorizator de mici dimensiuni, care poate fi ascuns după un dulap; ghivece cu plante puternic mirositoare; tămâie. Și sub pretextul că a văzut molii, să-i recomande subiectului să țină geamul deschis cât mai mult, și să-l deschidă ea imediat ce subiectul părăsește incinta.

Acestea sunt câteva exemple din capitolul despre ce subiectul face altora. Dar capitolul cu ce îi fac alÈ›ii subiectului, sau încearcă să-i facă, e mult, mult mai lung, desigur. Voi reveni È™i cu extrase din acel capitol È™i din altele, pentru cei care sunt foarte curioÈ™i să È™tie ce tot fac asistentele acolo, în spatele uÈ™ilor închise…