Fiecare își scrie în CV lucrurile cele mai importante pe care le-a făcut în viață, desigur. Deci, automat, toate lucrurile pe care le vezi acolo sunt, de fapt, limitele maxime ale profilului respectiv, nivelul maxim la care a ajuns omul. Sau chiar încă și mai sus decât e în realitate, ținând seama de exagerările inevitabile din CV-uri. Până la întâlnirea în 3D cu candidatul, nu are nimeni vreun motiv să considere că acesta a făcut lucruri încă și mai importante în viață, dar nu le-a trecut în CV. Așadar și prin urmare, la ce te duce gândul când citești în CV-ul unui manager că omu știe Microsoft Office și că a făcut un training de trei zile în 1996?
Lista aceasta a cursulețelor de câte trei zile, sau chiar într-un weekend de team building, făcute de temiricine, sunt cea mai sigură metodă de a te face de râs într-un CV, de a atrage atenția cititorului asupra mărunțișurilor cu care te lauzi. Care cititor poate acum să te plaseze exact la nivelul acelor cursulețe, nu mai sus. Dacă nu le-ai fi pus deloc în CV, măcar exista șansa ca cititorul să-și fi imaginat că ai făcut mai multe și mai importante decât atât. Fiindcă invers, mai jos decât un cursuleț de trei zile nu prea are cum să te plaseze.
Eu zic să vă gândiți puțin înainte de a vă scrie CV-ul. Dacă sunteți, sau dacă aspirați la un statut de manager de anvergură, treceți în CV la rubrica de educație și training doare certificările cunoscute și recunoscute de către toată lumea, și rezistați cât puteți ispitei de a pune acolo și cursulețele de trei zile făcute acum cinșpe ani.
Ce credeți că se întâmplă când într-un CV amestecați lucrurile mari cu lucrurile mici, cu mărunțișuri? Cine pe cine devalorizează, sau dimpotrivă, la valorizează? Mărunțișurile devalorizează lucrurile mari, sau invers, lucrurile mari le potențează pe cele mărunte?
Întrebare concluzivă, așadar: cât de prost trebuie să-l consideri pe angajator sau pe recrutor a fi, ca să crezi că, după ce va vedea în CV-ul tău că ai făcut un cursuleț de trei zile acum opșpe ani, să zică: Ooo, ah, vaaaai, ia uite un candidat bine pregătit! Hai să-l kemăm repede la interviu, să nu-l ia altcineva…?
Comentarii (3)
Fiecare abordeaza orice cam la nivelul propriei capacitati de intelegere, asa ca evident ca un semi-amator nu va fi foarte profesionist, cel putin nu pana la capat. Totusi, mai e si nerabdarea o variabila in ecuatie (disperarea pe alocuri) sau lipsa de experienta in a-ti cauta loc de munca. As indica aici o categorie aparte, cei ce au 8-10-15 ani deja printr-o organizatie (ii vezi de obicei prin orase mici sau medii unde diversitarea locurilor de munca nu e asa mare, unde mobilitatea fortei de munca e redusa si unde daca e o corporatie prezenta e cam singurul angajator privat mare din zona), nu au aplicat de mult la joburi, au fost utili (uneori promovati frumusel si cu beneficii interesante inclusiv lipsa de munca pe alocuri ca sa se aeriseasca), au fost educati de catre acea organizatie in timp fix pe nevoile de business punctuale, inclusiv prin cursuri de genul pe care candidatii le supraevalueaza fiind ferm convinsi ca acea organizatie i-a vazut drept golden boys (uneori asa au fost abordati la niste evaluari interne sau cand au primit proiecte cu vizibilitate buna) desi mai degraba au fost doar niste privighetori in golden cages…Consider ca mai potrivita ar fi intrebarea “cat de mult ti-ai supraestimat traseul profesional pana in acest moment, din moment ce esti asa defazat fata de cerintele corecte de pe piata in ceea ce priveste abordarea cu profesionalism a unui proces de recrutare?”. Ca raspunsul cam asa ar decurge, ca habar nu ai de fapt despre ce sa scrii si unde sa scrii, ca altfel nici nu ai cui sa-i povestesti ce lucruri marete ai facut. Pana la urma, poate fi si un proces incremental, daca ai capacitate de analiza si sinteza, poate faci candva greseala asta dar ulterior revizuiesti tot si la urmatoarea aplicare pt un job poate vii cu textu’ mai potrivit.
Bun comentariul. Onest si corect.
Not agree!
1. In primul rând, dacă ai făcut orice fel de curs prin 1996, înseamnă ca ai deja vârsta la care nimeni nu te mai cheamă la nici un interviu , pentru ca au prea multă experiența și ești prea pretențios pentru “bugetul” angajatorului ; problema asta este deja generalizată ; și o putem înțelege având in vedere reducerea de bugete și cheltuieli de peste tot; unde se rupe filmul ? Acolo unde pentru poziția respectiva se recrutează in final persoane mai tinere , fără experiența , pe salarii bunicele, dar care nu fac fata de cele mai multe ori , sau se plictisesc repede si pleacă la fel de repede , in final raportul cost-valoare adăugată iese clar negativ pentru angajatori ; aici încă nu reușesc sa-mi dau seama de nivelul de inteligenta al angajatorilor/ recrutorilor ;
2. Un curs făcut acum n ani, indiferent cât ar părea de insignifiant pentru recrutor, pentru persoana care aplica poate a avut un impact in cariera si poate i-a format o aptitudine si chiar dacă nu a avut nici un impact , măcar arată ca in alea 3 zile sau câte au fost , omul ăla nu a fost la ștrand sau la bere cu băieții , ci a făcut un efort minim sau mai mult ca sa învețe ceva; eu așa as gândi dacă as fi angajator sau recrutor ; dar, poate ca nivelul meu de inteligenta este prea mic 🙂 ; si poate e asa pentru ca:
3. Nu cunosc termenul / cuvântul “ a kema”.
Toate cele bune!