Mulți căutători de joburi sunt supărați foc când nu ajung fața în față cu angajatorii, acuzându-i de tot ce se poate mai rău pentru că fac filtrarea doar „pe baza unei bucăți de hârtie”. Care nu are cum să spună mare lucru despre om, se știe bine, și doar privirea în oki și citirea în suflet poate să-i reveleze adevărata valoare. Da, desigur, 3D e mai bun decât 2D, și 2D mai bun decât blestemata aia de bucată de hârtie. Dacă nu te gândești și cât costă fiecare…
Dar aceiași căutători de joburi nu se prind că și ei fac, nu la fel, ci mult mai amuzant, când decid într-o fracțiune de secundă că angajatorul e un nenorocit și că jobul e sigur o capcană, că a mai auzit el despre ceva asemănător la Urziceni, înainte de pandemie, și acolo a ieșit foarte prost. Angajatorul, cel puțin, are ceva cât de cât material în mână, bucățica aia de hârtie. Dar căutătorul are doar propria inteligență și propria judecată.
Foarte puțini căutători au elementarul reflex de business de a încerca să vadă despre ce e vorba, și altfel decât cu feelingul. Dar da, de ce să o facă, dacă feelingul e atât de la îndemână și nu cere nici măcar efortul ridicării de pe scaun?
Am văzut mii de cazuri cu candidați care decideau pe loc că jobul sau angajatorul nu meritau atenția lor. Și nu doar fără să aibă nici cea mai vagă idee despre ce era vorba, ci adesea chiar cu convingerea că lucrurile erau într-un anumit fel, când eu știam bine că erau taman pe dos.
Sigur, asta e o autofiltrare excelenta pentru angajator, și o foarte eficienta scutitoare de eforturi inutile și de timp pierdut. Doar că, după atâta autofiltrare, vezi adesea că rămâi doar cu un singur candidat sau cu doi. Și aceia de 50+, sau care nu vorbesc bine engleza…
Comentarii (1)
Momentan, concurența la firme private este foarte mare, dar când va fi mai mică, și angajatorii vor avea pretenții mai scăzute.