Dacă recrutorul te roagă să povestești în detaliu toată experiența pe care o ai, tot ce ai făcut din școală și până ieri, asta poate fi și un semnal de alarmă, nu e întotdeauna doar ceea ce pare a fi.
Multe companii mari cu standarde bine definite de imagine, mai ales multinaționalele, impun recrutorilor un timp minim de interviu, de regulă 40-45 de minute. Fiindcă se știe, cu cât mai lung interviul, cu atât mai profesionist i se pare candidatului tot contextul. Și invers, desigur.
De multe ori recrutorii se lămuresc repede, în câteva minute, că acel candidat nu e potrivit pentru poziția respectivă. Unii recrutori mai seniori au libertatea să mute centrul de interes către alt job, dacă i se pare mai potrivit pentru acela, și să continue interviul în acea direcție (candidatul nu știe asta, de regulă), sau să continue ca interviu generalist, dacă îl consideră un candidat valoros pe care ar putea să-l ia în calcul pentru poziții viitoare, când vor apărea.
Unul dintre „coșmarurile” recrutorilor este când nu sunt în niciunul dintre aceste scenarii și știu că trebuie să mai stea încă 40 de minute cu un candidat doar din obligație, mimând interesul dar fiind convinși că pierd și vremea lor și pe cea a candidatului.
Instinctiv, fiecare recrutor își dezvoltă în timp diverse „tehnici” de adaptare. Cred că cea mai folosită este cea în care candidatul este rugat să vorbească, iar recrutorul se odihnește puțin în acest timp, fără să-l întrerupă: „Profilul dumneavoastră este foarte interesant și cu siguranță este de interes pentru noi. De aceea vă rog să ne povestiți foarte în detaliu toată experiența dumneavoastră, începând cu studiile și apoi cu toate joburile în parte, arătând toate responsabilitățile pe care le-ați avut, toate realizările…”
Și candidatul începe să vorbească, bucuros de acest interes. Și vorbește, până se scurg cele 45 de minute regulamentare. Orice recrutor care face interviuri pe bandă rulantă își dezvoltă și își perfecționează astfel de tehnici de disimulare, să se uite la interlocutor fără să-l vadă, să-l asculte fără să-l audă, să dea periodic din cap a aprobare, să spună mecanic la fiecare interval de patru minute precis câte un da, foarte interesant, să scrie note și observații imaginare în spatele unui clipboard, codificate prin cerculețe și pătrățele de diverse mărimi, timp în care el se gândește la cu totul altceva. Sau se odihnește puțin, pur și simplu, fără să se mai gândească la nimic. Mai ales spre seară, către sfârșitul programului, după o zi încărcată…
Comentarii (5)
Am patit acest lucru, am fost chemat pe seara la interviu la cea mai tehnologizata fabrica din Romania, cand toti erau obositi. Mi-am dat seama ca e doar o obligatie a recrutorului, deoarece managerul a stat in sedinta 1:15h, in acest timp am facut 4000 de pasi in acea fabrica. Dupa ce in sfarsit s-a eliberat managerul a urmat o rafala de intrebari din multe arii. Cand am plecat recrutorul senior nu mai era probabil in fabrica…Nu am primit niciun feedback, postul inca e deschis dupa jumatate de an. Cred ca ar trebui sa se stie daca e doar un interviu pentru salariul recrutorului, sa nu se piarda timpul nimanui.
Bine ca nu au trimis robotul de la poarta sa va intervieveze.
Sa presupunem ca tu, ca si candidat, ajungi in acel “cosmar” al recrutorului si astfel ai 40 de minute sa-ti spui povestea mai mult tie decat lui/ei. Si sa speram ca-ti mai dai si seama de asta…De ce nu ti-ai spune povestea cat mai bine totusi? Aia e, ai ajuns intr-un context de unde, mai departe, nu mai ai nicio sansa. Poti incerca sa fii cat mai profi si tu, sa te frustrezi sau sa crezi in teoria conspiratiei oricum nu te ajuta cu nimic, asa ca un pic de teatru de facut, cat poti de bine, pare cam singura sansa sa treci cumva cele 40 minute lungi.
Da, păcat că nu le mai poți spune candidaților adevărul, trebuie să le spui numai ce e permis. Unora chiar le-ar prunde bine, sunt convins!
Incredibil! Aceleasi multinationale care, probabil, tin cursuri de “time management”, deci de cum sa ti-l organizezi mai bine nu doar ca sa fii mai eficient dar ca sa te si bucuri din plin de resursa asta in care se masoara pana la urma viata, sa impuna o risipire a lui in “beneficiul” partilor. In plus, cu fiecare compromis imbecil facut ne corupem pe noi insine ca fiinte, invatam ca a fi ipocriti e in regula, e norma. Mersi de pont. Am sa port o inregistrare motivationala la mine si ii dau play intr-un astfel de caz. Daca e paranghelie, macar sa o facem profesionist. O lume de clovni artisti ai poporului.