De ce fac managerii de top asta?

Când cineva primește un e-mail nesolicitat, șansele să-l citească (deci să nu-l șteargă automat), cresc cu 800 – 1,000% (adică de 10 ori!) dacă își vede numele menționat acolo. De fapt, nici nu e nevoie să citești studiile științifice făcute pe tema asta, e atât de evident, încât poți ghici și singur. Poate nu procentajele exacte (și mulți sunt surprinși să vadă cât de mari sunt), dar principiul e arhicunoscut și arhidocumentat.

Totuși, vezi incredibil de mulți manageri de top (că de cei mici nici nu mai vorbim) care scriu cu Stimatedomnulesleșstimatădoamnă, sau chiar cu infantilul Bunăziua, deși știu bine numele celui la care vor să ajungă e-mailul, sau e foarte ușor de găsit, oricum.

Să luăm un caz simplu și cel mai la îndemână: cei care îmi scriu mie, sau aplică la vreunul dintre joburile noastre. Cum eu, firma, site-ul de Internet, conturile de social media pe unde mai pun anunțuri au toate nume de om, al meu și al Ralucăi, cum să nu ghicești din prima cui adresezi aplicația sau mesajul?

Când îi întreb de ce au făcut asta, răspunsul e cam așa, în majoritatea cazurilor: Păi nu știam la cine ajunge mesajul, sau cine se ocupă de recrutarea asta! Aha, un prim beculeț care se aprinde: oare cum e mai logic, să adresezi mesajul în funcție de cel la care știi sau crezi că ajunge, sau cu numele celui la care VREI să ajungă? Și când vrei să-i scrii lui Bill Gates, începi cu Stimată secretară a lui Bill Gates, vă rog să-i spuneți lui Bill că…, știind sigur că astfel de e-mailuri nu ajung direct la Bill, ci la ea sau la altcineva, mai întâi? Sau scrii mecanic, așa cum o faci de fiecare dată, Stimatedomnulesleșdoamnă, sau Bunăziua, lăsându-i pe americani să facă treaba în locul tău?

Da, dar dacă recrutarea era făcută de Raluca sau de altcineva, și eu scriam la adresa aceea de e-mail cu Stimatedomnulebutunoiu? Așa, și? Care era problema? Dacă ajungea e-mailul la secretară sau la altcineva din firmă, îl ștergea pentru că știa că nu eu mă ocup de recrutarea aceea, ci Raluca? Chiar așa credeai?

Regula e simplă și fără ekivoc: scrieți clar numele adresantului în e-mail, ori de câte ori îl aveți. Și faceți efort să-l găsiți, dacă miza e importantă și eforturile de a-l găsi sunt rezonabile. Nu vă faceți prea multe griji dacă nu știți cine se ocupă de problema voastră la cei cărora le scrieți. Puneți numele unui șef mai mare ca adresant, când nu puteți fi mai precis de atât, chiar dacă e evident că nu el va face treaba, ci un subordonat al lui. Și să fiți sigur că secretara sau vreun alt filtrator de e-mailuri va apăsa cu mai puțină forță pe Delete când vede numele șefului decât atunci când vede Stimatedomnulesleșdoamnă…

Așadar, când lucrurile sunt atât de evidente, simple, de clare, de studiate și documentate, de ce mai sunt atât de mulți manageri de top care le fac invers? Doar ca să fie out of the box? (George Butunoiu – iulie 2023)