Un lucru pe care ar fi bine să și-l reamintească jihadiștii de pe fronturile antidiscriminării, oricare și oriunde ar fi acestea. Dacă cineva are o prejudecată, obsesie, dorință, fantasmă, perversiune sau orice altă pulsiune discriminatorie, fie ea de natură rasială, religioasă, politică, demografică, hormonală sau de o mie de alte feluri, nu va renunța la ea și nu se va estompa dacă îl certați, ironizați, înjurați, șantajați sau îl amenințați cu justiția. Ba dimpotrivă!
Discriminarea face parte din natura umană, fie că este din zona instinctului de conservare, de apărare, sau a dorințelor refulate. Eu nu am văzut pe cineva care să renunțe la aceste convingeri și dorințe în urma unei dojane strașnice sau amenințări. Însă am văzut pe mulți care s-au îndârjit și mai tare, chiar conștienți fiind că se îndreaptă către radicalizare și spre un extremism ireversibil.
Un manager care nu vrea angajați de o anumită culoare, vârstă, dintr-un anumit județ al tării sau chiar dintr-o anumită zodie (da, am avut și din aceștia!), nu te va angaja, oricât scandal ai face. Da, există legi care îl împiedică, teoretic, să facă asta. Însă practic înseamnă doar că nu are voie să spună în public de ce te-a respins. Îți va spune că ești supracalificat – cea mai celebră minciună corporatistă, de vreme ce 99% dintre cei respinși chiar o cred.
Vă imaginați că vreun candidat mai primește acum un răspuns sincer din partea recrutorilor și angajatorilor legat de motivul respingerii sau ce cred ei despre tine, în ideea că ți-ar putea folosi? Nu, evident că nu, și relațiile dintre căutătorii de joburi și angajatori sunt mai distante decât oricând, suspiciunea e în permanentă creștere, tensiunile sunt la tot pasul. Poate că într-o zi va fi votată o lege care să-i oblige pe manageri să angajeze pe cutare sau cutare, nominal. Însă până atunci, dacă un angajator nu vă vrea în compania lui, nu veți lucra acolo!
Câțiva reușesc să treacă de primul filtru ascunzând informații din CV sau chiar falsificându-le, și ajung față în față cu recrutorul sau cu angajatorul discriminator. Nu cred că trebuie să faci o facultate de psihologie ca să îți imaginezi care va fi reacția acestuia când își va da seama că a fost tras pe sfoară…
Comentarii (1)
In multinationale nu ai nici o sansa daca esti bucurestean.