Un prieten al meu s-a bucurat tare săptămâna trecută că îi vine fiul din străinătate și o să stea vreo două săptămâni. Însă nu în vacanță, ci cu „biroul mobil” după el – așa cum face de mai bine de un an și ceva, de când nu a mai călcat prin firmă.
Copil studios, a terminat la o mare universitate în America, apoi a fost angajat imediat pe un superjob. După aceea pe altul, „dream job” și mai bine plătit și mai mare, la o companie de invidiat etc.
Și-a schimbat prietenul meu tot programul ca să stea cu copilul, dar și-a dat seama repede că nu era cazul. În primul rând, acesta (copilul, adică), i-a pus foarte clar în vedere ca nu care cumva să intre în camera în care lucrează între 8:45-13:15 și 14:15-18:45h. Pe alt fus orar, ca să fiu mai precis, dar nu contează prea mult. Apoi i-a spus că va avea telefonul oprit, însă va putea citi mesaje sau e-mailuri din când în când.
Și i-a arătat și ce mai avea pe calculatorul pe care lucra: cameră video cu software de detectare de mișcare. Când se ridică de la calculator apasă pe un buton și scrie într-o căsuță cam cât va lipsi. Nu i-a spus nimeni ce se întâmplă cu minutele în care e departe de calculator, însă el s-a gândit, din proprie inițiativă, adică, să nu închidă calculatorul fix la 18:30, când se termină programul de lucru, ci să apese pe buton cu câteva minute mai târziu – cam cât socotise el că a lipsit din fața monitorului.
Dar partea cea mai interesantă, care arată câtă grijă a ajuns să aibă calculatorul de umanoidul din fața ecranului, este atunci când te îndepărtezi de calculator și uiți să apeși pe buton și să scrii în căsuță cât lipsești. După 45 de secunde face un piu. După alte 15 secunde face piu piu piu de vreo zece ori. După alte 30 de secunde, o voce din străfundurile laptopului te întreabă direct: Are you OK? Is everything OK? Are all systems working properly? Și te mai întreba și spunea și altele vocea din laptop după zece minute, după o jumătate de ceas sau după mai mult. Puteai chiar să programezi să sune la poliție sau la salvare după un interval pe care îl decideai tu. Însă fiul prietenului meu nu a făcut și setarea aceasta cu poliția. A zis că oricum nu a întârziat niciodată de când este angajat mai mult de zece minute fără să apese pe buton și să scrie în căsuță cât lipsește.
Prietenul meu m-a întrebat, știindu-mă specialist în lucruri din acestea, dacă nu ar fi mai bine să-i sugereze copilului să-și dea demisia din jobul superbine plătit de la supercompania din America și să se întoarcă în Patrie. I-am zis că nu…
Comentarii (6)
Cam din aceeasi perioada lucrez si eu de acasa, tot la o companie americana lider pe segmentul de activitate, inca nu s-a impus faza cu piuturile pentru lipsa la birou, dar altceva “interesant” s-a activat, sa declaram ca nu cumva sa muncim ore suplimentare fara sa le declaram. Daca trebuie sa muncim in plus, de fiecare data trebuie mail la managerul direct cu CC la CEO-ul local…orele suplimentare nu se platesc…ci doar se recupereaza…colegii mei inclusiv eu muncim destule ore in plus de frica sa nu fim certati cand plecam de la birou fara sa anuntam…vom vedea ce o sa iasa…
Fac aproximativ acelasi lucru, minus senzorul de miscare. Nu, nu sunt angajat (am fost), sunt PFA. Toate orele muncite sunt platite fara exceptie de client. Evident, american. Numai angajatorul roman considera ca e OK sa ceri 24 din 24 disponibilitate pe acelasi nivel de salarizare. Era un articol recent in alta parte in care 3 fete de la HR se trezeau ca piata de recrutare e globala (shocker) si romanii lucreaza bine mersi pentru americani de acasa. Unii facem asta de ani de zile, nu de anul trecut. Ca acum s-au trezit cei din Romania e altceva.
Exista si varianta inteligenta: sintem clari ce trebuie facut si géram plecind de la objective si rezultate nu de la input-uri.
Asa gérez 137 de personé de 2 ani, fara mare drama.
Un job cu “fisa de pontâj” digital nu e un job nici macar de middle management.
În toată toată lumea responsabilă se muncește cu adevărat pentru bani. Copiii mei lucrează cam 12 ore pe zi și fac asta alături de colegii și șefii lor. Totul se închide în termene clare și la niște niveluri printre cele mai înalte din domeniul lor de activitate. Asta înseamnă să-ti faci un viitor.
Acest articol arata lipsa de repere din societatea noastra. Acest superjob este de fapt un job de rahat, comparat sa zicem cu cel de profesor de geografie intr-o scoala din Bucuresti, ca sa nu punem stacheta prea sus.
Ganditi-va un pic la viata pe care o are acest copil, sau mai bine zis nu o are. Isi sacrifica viata, iar firma ii flutura pe sub nas avansari sau bani, cand de fapt il tine sa nu gandeasca. Ce poate fi mai rau pentru un tanar decat sa nu aiba timp sa gandeasca, sa-si puna intrebari, sa se construiasca pe sine.
George, daca esti cu adevarat prieten cu el, spune-i sa vina in Romania. Viata lui ar fi incomparabil mai buna, iar in 10 ani ar fi pozitii de decizie pe care acolo nu le va atinge niciodata. In plus, ar mai merge la un teatru, ar mai pune mana pe o carte, etc.