Când o să mă mai întrebe cineva cum sunt angajații români și cum se fac lucrurile în România, o să le trimit textul ăsta. O să-l traduc în franceză și în engleză, poate și în germană, ca să le fie mai ușor celor curioși.
Așadar, unul dintre prietenii mei foarte buni are o firmă de arhivare electronică. Scanează sute și mii de documente, extrage text și informație, le atașează niște metadate și coduri și le introduce în bănci mari de documente și de date. Pe lângă angajații permanenți, angajează colaboratori pe câte o lună, două, trei sau chiar mai mult, fiindcă volumele sunt fluctuante, în funcție de ce arhive primește. Sunt plătiți cu o sumă fixă pentru fiecare operație și pentru fiecare document procesat, așa că fiecare lucrează cum vrea și cât vrea să câștige, de acasă. Și știe fiecare cu precizie câți bani primește, are acces la contoare în timp real, le poate verifica chiar și din oră în oră.
S-a gândit să angajeze studenți, fiindcă la colaboratori nu are nevoie de nicio calificare, de nicio experiență anterioară, doar atenție mare ca să nu facă erori. La ultima preluare de arhivă mare și-a făcut un calcul că ar avea nevoie de 3 colaboratori care să lucreze cam 4-6 luni fiecare. Plecând de la volumele medii pe care le-au făcut cei de dinainte, a calculat un venit de 1,400€ pentru echivalentul unui volum de muncă de 8 ore pe zi, la un ritm mediu de lucru, nici cel mai rapid, dar nici cel mai lent. Ce aveau de făcut se explica într-un ceas, două (și, oricum, primeau totul și în scris, foarte detaliat), după care câteva zile erau corectări și ajustări, deci o primă săptămână de câștiguri cam la jumătate față de cele de la ritmul normal de lucru.
A pus niște anunțuri pe ejobsbestjobs. Au răspuns doar vreo doi sau trei studenți, dintre care unul singur a venit la interviu dar s-a pierdut și el pe drum, fără a mai da un semn. Însă au răspuns mulți oameni fără joburi, sau cu niște joburi mai mărunte, efemere sau prost plătite, și care voiau să câștige niște bani în plus. Bărbați și femei cam în egală măsură, cu vârste între 19 și 58 de ani.
Neavând niciun criteriu cât de cât subiectiv după care să-și dea seama din CV sau chiar din interviu cine ar face bine o astfel de treabă și cine nu, e obligat să le dea niște probe de lucru. O jumătate de zi de lucru, plătită.
Lăsându-i deoparte pe cei care pur și simplu nu s-au prezentat, a avut aproape 20 de interviuri în care a explicat fiecăruia ce era de făcut, având grijă să precizeze că sunt norme și volume confirmate deja de alții are au lucrat înainte. O mare parte dintre candidați au făcut un calcul rapid în minte și au zis că nu, nu e posibil ca un om să facă toate lucrurile acelea în timpul estimat, și au renunțat. Alții câțiva au făcut testul de jumătate de zi și au ajuns singuri la concluzia că nu sunt posibile acel ritm și acel volum, și că, de fapt, ar câștiga mult mai puțin decât cei 1,400€ promiși de bunul meu amic, pentru un program complet de lucru. Un mod elegant de a-i transmite că a încercat să le tragă o țeapă, dar ei au fost pe fază și s-au prins la timp.
Dar trei au mers mai departe și au lucrat câte o lună, sau ceva mai mult. Doi au lucrat parțial, destul de fluctuant, câte una sau două zile pline, apoi o săptămână nu au mai intrat deloc în sistem, iar o zi, două pline, iar deloc… Au luat cam câte 1,000€ fiecare. Al treilea, un om de 58 de ani, inginer acum fără job, a luat peste 2,000€ în prima lună. În a doua lună unul dintre ceilalți doi a renunțat, al doilea a lucrat și mai puțin și a luat vreo 600€, dar inginerul de 58 a luat peste 4,000€, cu erori aproape de zero.
Prietenul meu a fost destul de surprins. După calculele lui, se puteau câștiga 3,000€ pe lună la un ritm rapid și susținut de lucru, dar la 4,000 nu credea că se poate ajunge la un volum normal de lucru, de 40 de ore pe săptămână.
L-a chemat pe inginer și au stat mai mult de vorbă, acesta i-a explicat cum a ajuns acolo, cum și-a făcut singur niște proceduri de lucru, cum a găsit el un OCR mai ușor de mânuit decât cel folosit de firmă, cum a regrupat și a reordonat operațiile. Într-adevăr, prietenul meu a verificat contoarele din sistem, și a văzut că unele dintre operații se făceau în realitate și de două ori mai repede decât estimase el în simulări și decât era obișnuit să vadă de la colaboratorii anteriori.
A renunțat la celălalt colaborator și a rămas doar cu acesta, care a terminat singur tot proiectul. Acum a trecut la altul, și lucrează de aproape 8 luni în același ritm, niciodată cu câștiguri sub 4,000€/ lună.
Sunt sigur că recunoașteți cu ușurință profilurile personajelor din text, mai puțin pe al inginerului de 58, fiindcă rar de tot vă întâlniți cu el în România. Poate doar așa, din auzite sau din ce mai citiți pe site-urile mele. Cât despre ceilalți, e un singur profil, de fapt, pentru că nu e nicio diferență de fond între ei. Și e acela profilul statistic dominant al angajatului român? Experiența mea spune că da… (George Butunoiu)
PS: Deloc surprinzător și o reacție logică în contextul actual, aproape toți au făcut personaj principal din personajul secundar, și invers. Am scris ieri un articol despre câteva zeci de oameni care aveau mare nevoie de bani și care au aplicat la un job flexibil de acasă, care le putea rezolva temporar această problemă, dar nu cu salariu fix, ci cu plata la bucată, deci putând să-și planifice ei singuri cât vor să câștige și în cât timp. Vreo 20 au abandonat în scurt timp, sau nici măcar nu au început, calculând ei sau crezând că nu pot ajunge să câștige cei 1,400€, când, de fapt, ar fi putut câștiga de 3 ori mai mult, așa cum a dovedit unul singur.
Dar, dintre cei care au comentat textul meu pe Internet, nu s-a oprit aproape nimeni asupra celor care nu au avut minima curiozitate să testeze, sau măcar să vadă despre ce e vorba. Însă l-au analizat pe toate părțile pe cel care a făcut cel mai normal și mai logic lucru cu putință, și a câștigat mai mult de 4,000€, făcând aceleași lucruri, în același timp și în aceleași condiții. Că acesta avea 58 de ani, că era inginer sau că era bărbat, nu are absolut nicio relevanță în contextul descris în articol. Oricine altcineva, de 19, 39 sau 49 de ani, șomer, elev, studentă, pensionar, lesbiană, antisocial, frumos sau urât, timidă sau cu o boală incurabilă, ar fi trebuit și ar fi putut face la fel.
De ce l-au făcut toți personaj principal pe bietul inginer de 58, care a făcut doar ce era normal să facă, și nu pe ceilalți 20? „Bună întrebare!”, cum ar zice, tradus în română, bunul meu prieten PY. Eu am propria mea versiune de răspuns. Să văd dacă se potrivește cu a celorlalți…
Comentarii (15)
inginerul de 58 poate accepta si duce la bun sfarsit cu succes provocarile prezentului
Aveti dreptate. Confirm 100%. Dar relevant este amanuntul ca inginerul de 58 de ani s-a prezentat la un interviu pentru studenti de la care angajatorul nu avea pretentii si a demonstrat in primul rand pentru el ca poate face si acest job la un nivel exceptional. Intrebarea care ar trebui pusa este daca CV-ul acestui domn inginer trece de primul “triaj” al firmelor de recrutare atunci cand acestea cauta oameni calificati cu atitudinea potrivita.
Nu trece. Probabil că asta e motivul pentru care s-au prezentat la acest interviu
Nu trece de exact prejudecățile pe care recruterii le aplică și și le întăresc cu fiecare selecție.
Chiar acum câteva zile, Dl. Butunoiu postase despre cum unii regretă amar în a doua parte a carierei anumite greșeli făcute în prima, în care nu și-au securizat cariera. Iată că Dl. ing. de 58 de ani este posibil să fi făcut aceste greșeli și să se găsească la acea vârstă și cu acea calificare, fără job.
Dacă nu găsea un angajator suficient de flexibil (a se citi “disperat”), nu trecea.
Cum sa-ti securizezi cariera? Eu am invatat tot timpul, am tot cautat servicii mai bune, pur si simplu nu mi-a iesit. Firma la care am lucrat a dat faliment cand aveam 47 de ani. Nu m-a mai angajat nimeni in Romania, am emigrat si am luat-o de la capat.
Se remarca si profilul angajatorului roman, care dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, s-a descotorosit de celalalt angajat. Asa cum bine remarca cineva mai sus, mai iese in evidenta ceva despre angajatorul roman: faptul ca inginerul de 58 de ani, exceptional dupa cum reiese din text, cauta joburi de studenti, spune multe…si, cireasa de pe tort, mai reiese ceva din text despre angajatorul roman: faptul ca destul de multi oameni au crezut ca poate fi o teapa se datoreaza nenumaratelor tepe date de patronii romani, se datoreaza numerosilor ani de munca fara contract, de bani in plic (si aia putini), de concediu luat dupa cum are chef seful, de luat seminte si copiii sefului de la scoala, de salarii intarziate sau chiar intarziate de tot, de dat afara dupa cum bate vantul, de cate si mai cate. Au si corporatiile partea lor neagra si nu e mica, dar cel putin au fost primele entitati care au incercat sa aplice legea, sa dea salarii la timp si sa le treaca in contract, spre deosebire de “profilul” angajatorului roman.
Yes ! Bravo ! 👏
Din perspectiva cererii si a ofertei, inginerul roman este inadecvat pe piata muncii. Desi are capacitate de analiza de proces si ceva skill-uri IT, pare ca nu are pregatirea necesara pentru a face un altfel de job. Ceea ce face este o activitate de nisa, fara perspectiva de dezvoltare profesionala, care e posibil sa dispara cand seful nu mai are contracte. Nici un angajat nu doreste asta, fie ca le place angajatorilor sau nu. Mai nou am constatat ca angajatii romani vor aplicatii simple in utilizare si proceduri cat se poate de clare inca de la angajare. Nu prea mai merge cu “iti dau salariul cerut si vedem noi exact ce e de facut dupa ce vii”. Iar studentii care au nevoie de bani fac tot felul de gig-uri pe cont propriu de unde stiu sigur cat incaseaza si cand, nu au chef sa stea 2 saptamani sa se prinda daca respectiva colaborare le ofera ce li s-a promis.
De accord cu ce spuneti. Totusi, sa remarcam flexibilitatea si capacitatea de adaptare si invatare a imginerului de 58 de ani, absolut remarcabile si rare
Da, este folositor articolul Dvs!
Si daca tot ati mentionat atat de fain despre acest prieten al Dvs, mai are nevoie de un student de incredere?
Care chiar stie sa se mobilizeze cand situatia e de asa natura?
Va asteptam cu un semn, daca da!
@ si desigur, Multumim in avans!
Anda Prodan
Andairis@yahoo.com
Da, recunosc toate personajele, inlcusiv inginerul de 58 ani.
Desconsiderarea inginerilor a fost maxima in anii ’90, s-a diminuat usor in urmatoarele doua decenii dar intre timp scoala politehnica si-a scazut puternic nivelul, deci presupun ca declinul va continua (si e indreptatit)
Sunt convinsa ca George cunoaste foarte multi ingineri (absolventi inainte de ’89) care si*au schimbat total profilul si au ajuns presedinti de banci, jurnalisti, CFO, investment bankers). Puterea de a o lua de la capat si a invata singuri orice altceva decat meseria lor de baza (cu training-uri de mii de euro platite de ei insisi, nu de companii, facute in timpul lor liber, ala putin care le mai ramanea dupa un job de 80 ore/saptamana) este o calitate care se gaseste greu acum.
Si culmea, nimeni nu mai apreciaza chestia asta (ca sunt prea “batrani”).
Dragi recrutori si manageri, nu am compasiune pentru voi – angajati tineri, dati-le salarii mari si abonamente la sala. Dragi manageri, va doresc succes la negocieri cu sindicatele.
Si in final, felicitari recrutorului din povestea lui George (as fi procedat la fel).
Daca vi se pare prea inversunat comentariul meu, da, eu m-am regasit in inginerul de 58 de ani (dar am avut mult mai mult noroc decat el).
Degeaba esti flexibil, daca nu esti determinat si perseverent. Si da, plata la bucata la final de luna este net superioara fluturasului. Inginerul a inteles, restul nu.
Bună ziua,
Deși calificarea nu contează, în orice muncă responsabilitatea, concentrarea asupra a ceea ce faci și dedicarea pentru activitatea respectivă în timpul programului de lucru sunt foarte importante. Când există alte distrageri, nimic nu iese bine.
Este extraordinar de benefic ca studenții sau orice alți tineri să-și formeze experiența înainte de un job stabil sau un job pe o perioadă mai îndelungată, dar jobul acela de început ar trebui să li se pară la fel de important ca orice altceva. Când lucrezi la orice – chiar și când bați un cui – toată atenția și concentrarea trebuie să-ți fie acolo. Altfel nu faci treabă bună.
Lucrez într-o firmă de arhivare, dar nu electronică, ci cu foarte mult efort fizic pe lângă introducerea datelor în calculator. Este o muncă pentru care se cere foarte mare atenție și multă concentrare și nu multe persoane sunt dispuse să se dedice ore întregi pe zi unei activități care nu implică distragerea atenției cu telefonul mobil sau discuțiilor cu alte persoane, ci care implică mânuirea unor dosare prăfuite pline uneori de ace sau agrafe care înțeapă, alonje metalice care rănesc sau chiar hârtia care taie, implică manipularea / căratul / ridicatul pe rafturi / coborâtul de pe rafturi al documentelor (hârtia este foarte grea), uneori chiar manipularea pe scări dacă nu funcționează liftul sau nu există lift, cățăratul pe scară și căutatul la nevoie al unui document etc. Avantajul este că nu mai ai nevoie de abonament la sală. 🙂
Dar după ce faci toate acestea pentru mult mai puțini bani, arhivarea electronică pare un job ideal. Sigur nu este, fiindcă unii nu rezistă să munceasca 8 ore/zi, 5 zile/săptamână, dar retribuția atrage.
Concluzia e că mi-ar plăcea să arhivez electronic. Poate mai are nevoie domnul respectiv de un colaborator. Dacă da:
oliarcas@yahoo.com
Nu e nici o scofală , inginerul de 58 de ani doar și-a făcut treaba conform procedurilor și cerințelor. Problema cu studenții care n-au apreciat jobul e că și-au dat seama mult mai repede că e ceva provizoriu și de moment. Generația celor de peste 50 în care intru și eu s-a format în comunism când primeai sarcini pe care trebuia să le duci la bun sfârșit fără să te gândești că mâine s-ar putea să nu mai ai job sau că trebuie să te recalifici odată la 6 luni ( să te reinventezi cum le place angajatorilor să se exprime când nu mai au nevoie de tine). Tinerii de azi au realizat mult mai repede că ei nu sunt cărți în bibliotecă pe care angajatorii să le ridice doar când au nevoie de ele și de care se descotorosesc imediat ce nu mai au contracte sau managementul lor lasă de dorit. Pentru angajatorii români ( mai ales privați) legea e facultativă și rata sau CASCO la Mercedes/BMW e mult mai importantă decât problemele salariatului. De aia tinerii ( inclusiv studenții) caută ceva de perspectivă la multinaționale sau de regulă în străinătate unde găsesc un angajament de lungă durată unde se respectă zilele libere și sărbătorile legale, unde salariul nu întârzie și din acesta se poate trăi decent fără alte joburi adiționale de după amiaza/seara sau de weekend și de aia se pot concentra pe task-urile cerute știind că își pot acoperii facturile și hrana și au și timp liber pentru familie.
si eu am fost student si am practicat munci sezoniere, nu aveam scopul sa ramana la acel loc de munca, ci doar sa castig ceva bani cat sa ma intretin pana sa termin facultatea.